Ghidul Ministerului Mediului propune utilizarea ecosistemelor pentru reducerea riscului de inundații
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a pus în consultare publică un ghid care vizează promovarea și integrarea soluțiilor „verzi” în proiectele de gestionare a riscului la inundații.
Ministra Diana Buzoianu a explicat că este nevoie de o schimbare de abordare, în care intervențiile nu mai sunt realizate doar după apariția pericolului, ci și preventiv. Aceasta a arătat că reducerea riscului trebuie să fie o prioritate, iar utilizarea naturii ca aliat poate contribui la limitarea efectelor viiturilor.
Potrivit acesteia, ghidul include exemple concrete de intervenții aplicabile în România, precum refacerea zonelor umede, împădurirea terenurilor vulnerabile, reconectarea râurilor la luncile inundabile și amenajarea unor zone naturale de retenție a apei.
„Reducerea riscului în faţa inundaţiilor trebuie să fie un obiectiv prioritar pentru Apele Române. Completăm abordarea tradiţională, bazată pe lucrări hidrotehnice, cu soluţii naturale care reduc riscurile încă din faza de formare a viiturilor. Realitatea din prezent ne arată că nu mai este suficient să intervenim doar după ce apare pericolul, ci trebuie să acţionăm din timp, preventiv, folosind inclusiv natura ca aliat. Ghidul pus în transparenţă oferă exemple de intervenţii aplicabile în România, precum refacerea zonelor umede, împădurirea terenurilor vulnerabile, reconectarea râurilor la luncile inundabile sau amenajarea unor zone de retenţie naturală a apei, toate având rolul de a reduce volumul şi viteza scurgerii apei în perioadele de precipitaţii extreme”, a declarat, într-un comunicat de presă, ministra Mediului, Diana Buzoianu.

Documentul oferă criterii clare pentru selecția și evaluarea proiectelor
Noul ghid pune la dispoziția autorităților și specialiștilor instrumente concrete pentru alegerea celor mai eficiente măsuri. Acesta include criterii de selecție, metode de evaluare economică și modele de integrare a soluțiilor bazate pe natură în proiectele de investiții.
Ministerul arată că aceste măsuri vin în completarea infrastructurii existente, nu înlocuiesc lucrările hidrotehnice tradiționale. Abordarea propusă urmărește un echilibru între intervențiile cu efect imediat și cele care aduc beneficii pe termen lung.
Strategia națională prevede sute de proiecte „verzi” până în 2035
Potrivit ministerului Mediului, elaborarea ghidului este prevăzută în Strategia națională de management al riscului la inundații, actualizată prin Hotărârea Guvernului nr. 1566/2024. Documentul stabilește direcțiile de acțiune pentru perioada 2025–2035.
Printre obiectivele asumate se numără implementarea a sute de măsuri verzi și proiecte de împădurire în zonele cu risc ridicat, pentru creșterea rezilienței la inundații și reducerea vulnerabilității comunităților.
„Elaborarea ghidului este prevăzută în Strategia naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, actualizată prin Hotărârea Guvernului nr. 1566/2024, care stabileşte direcţiile de acţiune pentru perioada 2025-2035. Printre obiectivele asumate la nivel naţional se numără implementarea a sute de măsuri verzi şi proiecte de împădurire în zonele cu risc ridicat, în vederea creşterii rezilienţei la inundaţii şi a reducerii vulnerabilităţii comunităţilor”, precizează MMAP.
În același timp, ghidul urmărește alinierea României la politicile europene privind gestionarea apei și adaptarea la schimbările climatice, facilitând accesul la finanțări pentru proiecte sustenabile.
Proiectul de ordin și ghidul pot fi consultate pe site-ul ministerului, iar cei interesați pot transmite observații și propuneri în termen de zece zile de la publicare.

